reConnect

Tu ți-ai văzut azi sufletul?

Dacă ești ca majoritatea dintre noi, dimineața te trezești mai devreme decât ți-ai dori și, din momentul în care ai făcut ochi, secretara mentală deja îți redactează pe caietul minții toate activitățile pe care le ai de făcut azi, activități care ți-au scăpat ieri și pe care trebuie să le finalizezi până săptămâna viitoare. Acesta este începutul sfârșitului în care nu mai vezi, nu mai auzi și nu mai simți nimic altceva decât nevoia acută de a te apuca cât mai repede de treabă și toată această obsesie care te pregătește pentru maratonul săptămânii îți activează binecunoscuta rutină mentală numită popular „pilot automat”. Apoi observi că în doar câteva ore este din nou dimineață, doar că de această dată este marți și, înainte de a te dezmetici, este miercuri, joi și nici că a trecut ziua de vineri că deja pentru weekend agenda vieții este împovărată cu alte lucruri pe care le-ai neglijat în timpul săptămânii și care urlă să fie luate în seamă.


Îți este cunoscut acest orar? Sunt convins că da. Poate chiar te-ai întrebat până când vei putea participa la această cursă nebună care nu doar că îți mănâncă tot timpul, dar te împiedică și să mai respiri o gură de libertate sau să auzi vocea celui drag de lângă tine. Cu cât trec mai multe săptămâni, luni sau ani, cu atât mai mult te îndepărtezi de lucrurile cu adevărat sănătoase din viața ta și devii prizonierul unei lumi în care nu trebuie să gândești, să simți sau să te exprimi pentru că dacă faci asta s-ar putea să pierzi locul întâi la cursa pentru cel mai deconectat român.

Acum, chiar în timp ce citești, probabil că mintea îți spune „acesta nu este altceva decât un banal material care încearcă să-ți scoată la vedere aspecte de care tu nu ai nevoie”, o stare de prezență conștientă care te-ar putea ajuta să vezi, să auzi, să simți și mai apoi să alegi în așa fel încât să observi că nu ești un simplu pion pe masa de șah. Oare de ce îți spune mintea toate aceste lucruri? Pentru că este o voce de nădejde, pentru că este cel mai de încredere sfătuitor al tău? Sau pentru că îi place controlul mai mult decât ai crede și adoră să-și facă de cap? Ei bine, răspunsul îl știi și tu foarte bine, doar că-ți este teamă să te oprești pentru că nu mai recunoști bucuria de a explora și de a trăi fiecare moment din zi cu maximă curiozitate.

Sper că nu-ți sună și mai „văzduhist” (termen pe care-l folosesc pentru a diferenția psihologia științifică de alte pseudo-psihologii) rândurile mele, deoarece nu fac altceva decât să-ți încurajez înțelepciunea să își recâștige drepturile și să-ți provoc mintea să accepte că nu este atât de bună și de importantă pe cât este obișnuită a crede. Un alt adevăr neadevărat este că noi, românii, ne pricepem la psihologie, drept urmare nu avem nevoie de astfel de americanisme sau vorbe de duh. Trista realitate este că, în fapt, ne pricepem foarte bine la autoamăgire și autosabotare.

Avem nevoie să acceptăm că știința sufletului ne poate ajuta în cunoașterea universului interior și descoperirea rănilor care se tot adâncesc cu fiecare neglijare și lipsă de conștientizare. Asta face starea de pilot automat: te îndepărtează de rănile sufletești de care încerci zadarnic să fugi. Sfârșești, deci, prin a-ți ascunde capul în nisip, prefăcându-te că nu știi despre ce e vorba. Însă, la modul cel mai sincer, nu trebuie să mai facem asta, nici eu, nici tu; acum putem alege să vedem cu adevărat cine suntem și să ne împrietenim cu sufletele noastre, oricât de imperfecte ne spune mintea sau societatea că sunt. În mod cert, este nevoie de curaj pentru a arunca un ochi în negura interiorului, dar cine s-a născut fără curaj? Nimeni. Singura diferență este că unii dintre noi am renunțat la curaj, astfel am ajuns să renunțăm și la noi înșine. Însă curajul este o chestiune de practică și exercițiu și spun asta din experiență personală.

Merită să încerci unul din experimentele „naive” ale psihologiei și, începând de mâine, timp de o lună, să discuți cu tine cel puțin 15 minute pe zi. Te asigur că va fi cea mai dificilă sarcină pe care ai avut-o în ultima vreme. Și știi de ce? Deoarece ești plictisit de tine și ai nevoie să treci de acest strat de suprafață pentru a vedea că în adâncuri se ascund lucruri nebănuite și interesante. Acolo este eul tău adevărat, iar dacă tu nu ești curios să-l descoperi, de ce ar fi alții?

Dacă vrei să faci ceva și mai trăsnit, stabilește cu un cunoscut câte o întâlnire săptămânală de șaizeci de minute. Potrivit principiul respectului reciproc, împărțiți acest timp în două și, preț de 30 de minute, doar ascultă ce are celălalt de spus. Nu-ți folosi mintea pentru a arăta că tu te pricepi la marile secrete ale lumii. Ascultă cu ochii și urechile ca și cum ai auzi pentru prima dată limba română. Permite-ți să observi ce simți și ce trăiești fără să analizezi nici de această dată. Mai apoi schimbați rolurile. Dă-ți tu frâu liber vocii și pune în cuvinte tot ceea ce te-a marcat, rănit sau bucurat în ultima săptămână, fără să-ți pese despre ce crede cel care te ascultă. Important este să îndrăznești să fii vulnerabil, infantil și poate chiar penibil. După cele 60 de minute, vă luați rămas-bun și vă revedeți săptămâna viitoare. Să nu-ți faci griji despre ce va spune sau va crede celălalt. Și el va gândi și simți la fel.

Îți urez, deci, și ție, și mie, să avem cât mai rar momente pe pilot automat și, până data viitoare, să savurăm cât mai mult viața.

ShareShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *