reConnect

Frica de fericire și sindromul veșnicului nemulțumit

“Fericirea se obține cu sacrificii!”. “Orice lucru bun în viață vine cu muncă”. “Viața e grea”. “Viața e o luptă”. “Lumea e rea, trebuie să te zbați ca să răzbați”. “Doar cei mai buni reușesc”. “Când binele vine prea repede și ușor, ceva e în neregulă”. “Nimic bun nu vine fără zbucium”.


Aș putea continua șirul credințelor limitative care îi fac pe oameni să sufere de ceea ce o bună prietenă numește “frica de fericire“.

La prima vedere, pare absurd – cum să-ți fie frică de ceea ce toți căutăm cu înfirgurare toată viața? Cum să fugi de singurul lucru pe care, declarativ, toți oamenii afirmă că și-l doresc?

Și totuși, în fiecare zi, văd oameni care își sabotează, inconștient, propria fericire. Oameni care reușesc de fiecare dată să distrugă un moment pentru care au muncit și la care au visat uneori ani întregi – interivul pentru job-ul perfect, întâlnirea cu partenerul de vis, relația cu copiii mult-doriți, bucuria unei vacanțe mult-așteptate. De fiecare dată, atunci când au ajuns unde și-au dorit, oamenii ăștia, mulți, încep să găsească “bubele” sau, mai rău, atunci când sunt pe punctul de  a obține ceea ce au visat, fac în așa fel încât să rateze pentru ca apoi să-și plângă de milă și să spună că viața e grea și ei au ghinion.

Există undeva, țesută în educația multora dintre noi, o frică de momentul în care visele ne vor deveni realitate. Mulți oameni au în adâncul lor convingerea că nu merită să fie fericiți, că fericirea e iluzorie sau că după ceva bun vine musai ceva rău – așa că preferă de multe ori să creeze șiruri întregi de profeții autoîmplinite și să nu ajungă la acel “ceva bun” niciodată de teama suferinței care ar putea să urmeze.

Asta vine, cred eu, și din lipsa de iubire de sine a multora dintre noi. Am fost învățați că a ne iubi necondiționat e un act de aroganță, de egoism, că trebuie mereu să plătim un preț pentru binele din viața noastră. Am fost învățați să privim cu suspiciune orice surpriză plăcută de la viață, să fim permanent în alertă, căutând eventualele pericole – de aici și neîncrederea endemică pe care o simțim unii față de alții și față de perspectivele propriului destin.

ShareShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *