reConnect

Cui îi pasă de prezență? – Dezgolitul „Eu sunt”

Vorbeam deunăzi cu cineva, o persoană foarte activă și ocupată. Se întorsese dintr-o călătorie minunată, plină de noi experiențe, noi descoperiri și noi bucurii. Era o poveste cu totul extraordinară.

În timp ce vorbeam cu aceasta, am avut unul din acele momente „aha!” în care am înțeles că, în viețile noastre foarte ocupate, după cum trăim cei mai mulți dintre noi, înclinăm să ne extragem identitatea din întâmplările prin care trecem. Suntem atât de preocupați de ce se întâmplă – în cazul acestei persoane (în acel moment) de întâmplări pozitive, deși putem să fim preocupați și de probleme, griji sau dificultăți…, de suișurile și coborâșurile vieții, încât uităm de ceva atât de simplu, de fundamental și de esențial cum este preafrumoasa, tăcuta și umila noastră prezență.


În acel moment „aha!”, am înțeles că, în mijlocul vieții noastre ocupate, această prezență nu are aproape niciun sens. Cui îi pasă de asta? Prezența este tăcută, vastă, liniștită, mulțumită, satisfăcută, atotcuprinzătoare. Când suntem în mișcare, când facem și acționăm și ne îngrijorăm și ne bucurăm… nu vrem să ne oprim. Nu putem să ne oprim! Este ca atunci când mergem cu mașina undeva și, dintr-o dată, ne oprim în trafic: ne simțim foarte incomodați, întreg corpul începe să ne deranjeze, ne simțim neliniștiți, nerăbdători, necăjiți.

Este, desigur, minunat să putem trăi deplinătatea vieții noastre… descoperirile, emoțiile, senzațiile, surprizele, noul, vechiul… însă ne pierdem atât de mult în acea viață, încât uităm de această „parte” atât de simplă, esențială, discretă. Îmi este limpede că, atunci când suntem în mijlocul aceste vieți extraordinar de fascinante, nu ne pasă de prezență. Astfel, am ajuns să mă întreb: De ce i-ar păsa cuiva de prezență?

Mi-au venit în minte două motive diferite:

  • Unul dintre acestea este suferința. În general, suferința poate avea două sensuri. Pe de o parte, acela de a ne face viața insuportabilă, așa cum se întâmplă adesea: dintr-un motiv sau altul, suferința apare, dar, pentru că nimeni nu și-o dorește, apare și opoziția, care, la rândul său, creează și mai multă suferință, care creează și mai multă opoziție, care creează și mai multă suferință, care apoi creează și mai multă opoziție și tot așa la nesfârșit. Sunt și acele rare situații în care suferința ne poate trezi, ne poate deschide ochii, ne poate limpezi mintea pentru a ne întreba: Mai e și altceva?
  • Celălalt motiv pentru a căuta prezența este, pur și simplu, acela de a ști (adesea pornind de la o minimă experiență anterioară a acestei cunoașteri). Ai simpla curiozitate, dorință, profunda năzuință de a ști: Ce este viața? Ce caut aici? Mai este și altceva? Cine sunt eu? Desigur, viața continuă să curgă la fel ca a tuturor și ți se întâmplă aceleași lucruri ca și celorlalți. Vei avea parte de bucurii și noi descoperiri, de suișuri și de coborâșuri și de tot restul… însă nu îți va fi suficient, nu te va satisface. Întrebarea rămâne: Ce sunt toate acestea?
ShareShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterEmail this to someone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *